Evoluţia Relaţiilor Publice - part 2

Prin anul 1920, campaniile au început să se facă cu ajutorul filmelor, pancartelor, reclamelor, cu skywriting şi neoane, acestea încadrând simboluri şi slogane. Cu ajutorul acestora, RP au avut un impact mai mare asupra publicului. Apar în aceeaşi perioadă şi jurnalele pentru femei, pentru sindicate, pentru comunităţi politice şi religioase, astfel, publicaţiile se diversifică.

Un eveniment istoric de mare importanţă a reprezentat lansarea primei cărţi de relaţii publice din istorie, de către Edward L. Bernays în 1923, numită Cristalizarea Opiniei Publice.
În 1929, acesta organizează un marş feminist numit Marşul Torţelor Libertăţii, când un grup de 10 femei au defilat pe Fifth Avenue fumând[1]. Tot în acelaşi an, datorită notorietăţii lui Bernays, Hitler a încercat să-l aibă de partea sa în campaniile sale, dar deşi nu a reuşit, Bernays a fost urmărit tot restul vieţii de această falsă reputaţie[2].
M. L. King a influenţat şi a sensibilizat numeroşi oameni cu discursul susţinut în Montgomery, Alabama, din 1950 împotriva rasismului şi a consecinţelor acestei discriminări prin discursul „I Have a Dream”[3].
PRSA[4],a fost fondată în 1948, dar acreditarea profesională în RP a fost introdusă abia în 1965. Între timp se înfiinţează Asociaţia Internaţională de Relaţii Publice(IPRA) şi Asociaţia Internaţională a Comunicatorilor din domeniul Afacerilor(IABC).

Prima istorie a relaţiilor publice a fost scrisă de Eric Frederick Goldman, un profesor de la Princeton University şi fost editor al revistei „Public Opinion Quartely”[5] în 1948. El este de părere că există 3 stadii de dezvoltare:
I. O comunicare publică bazată pe „eludarea adevărului inoportun”
II. Epoca lui Ivy Lee, interesat de „afacerile de bun gust”
III. Bernays
Newsom, Turk si Kruckeberg[6], consideră că începuturile RP au fost odată cu formarea celor 13 colonii ale Americii de Nord. Ei împart istoria în 5 etape:
a) Etapa preliminară- dezvoltarea tacticilor de RP, 1600-1799, ex: Revoluţia Franceză
b) Comunicarea şi iniţierea- cuprinde publicistica, propaganda şi impresariatul, 1800-1899, ex:Razboiul Civil, Revoluţia Industrială
c) Reacţie şi răspuns- perioada în care jurnaliştii erau angajati pe post de purtători de cuvânt în momentele de criză, 1900-1939, ex: Primul Război Mondial
d) Planificarea şi prevenirea- legătura relaţiilor publice cu managementul, 1940-1979, ex: al II-lea Război Mondial, Dezvoltarea Societăţii de consum
e) Profesionalismul- ducerea RP la nivel internaţional, 1980-prezent, ex: Comunicare globală

Bernays fondează o companie de RP, pentru RP, în 1965 cu scopul de profesionalizare a domeniului.
În 1963 apare cartea autobiografică a fondatorului companiei Hill&Knowlton, „The Making of a Public Relations Man”. Această agenţie a reprezentat The United States Catholic Conference în public, în 1987, după ce Pope John Paul II-lea şi-a exprimat cu vehemenţă punctul de vedere, conform căruia era împotriva legalizării căsătoriei dintre preoţi şi măicuţe, a avortului şi a homosexualităţii, subiecte tabu până în acele vremuri.
Prin anii `80-`90, lumea începe să se preocupe de bunăstarea mediului, astfel încât specialiştii în relaţii publice au fost solicitaţi extrem de mult în probleme precum poluarea aerului, defrişarea pădurilor, încălzirea globală. Totodată, organizaţiile din sănătate fondează programe pentru informarea oamenilor despre SIDA.
Din 1980 încoace au existat câteva situaţii de criză care au avut un impact social şi politic major[7]:
- explozia de la combinatul chimic Union Carbide Bhopal din India
- infestarea cu benzen a apei îmbuteliate Perrier
- scandalul implanturilor incorecte cu silicon realizate de Dow Corning
- practicile de muncă abuzive ale companiei Nike în Asia
- scandalul provocat de Coca Cola în Europa pentru bauturile infestate.
- Shell Oil s-a facut răspunzătoare pentru poluarea mediului în Ogoniland, Nigeria
- compania Microsoft este acuzată de monopol de către guvernul SUA
- erori de fabricaţie a cauciucurilor Bridgestone / Firestone, care au condus la sute de accidente
- scandalul financiar al companiei Enron.
După atacurile de la World Trade Center din 11septembrie, persoanele din relaţiile publice au avut sarcina de a micşora panica creată. În acest timp, RP şi-au atins apogeul, ajungând indispensabile, atât pentru guvern cât şi pentru public.

Constantin Lougovoy şi Denis Huisman, în deschiderea tratatului de RP, apărut la Presses Universitaires de France, susţin că între sec. XIX-lea şi sec. XX, in SUA se îmbină pentru prima dată 4 elemente care asigură o dezvoltare armonioasă a RP[8]:
Ø Existenţa unei practici anterioare în domeniul relaţiilor publice.
Ø Existenţa unei prese de mare tiraj.
Ø Industrializarea cu repercursiunile sale economice şi sociale.
Ø Tradiţie politică specifică.
o Cei doi numesc istoria RP până în 1900 drept „protoistorie”, ea reprezentând o moştenire comună.

Edward Bernays spunea că : “Cele trei elemente fundamentale ale relaţiilor publice sunt practic la fel de vechi ca şi societatea umană: informarea indivizilor, persuadarea lor şi crearea de relaţii între aceştia. Desigur, mijloacele şi metodele s-au schimbat de-a lungul timpului, aşa cum s-a schimbat şi societatea”[9].







BIBLIOGRAFIE

v Cristina Coman, Relaţii publice, principii şi strategii, Ed. Polirom 2001
v Cristina Coman, Relatţile publice şi mass-media, Ed. Polirom 2000
v Don Bates, Mini-Me History : Public relations from the dawn of civilization, 2002, http://www.praward.ro/resurse-pr/articole/scurt-istoric-relatiile-publice-de-la-inceputuri-si-pana-astazi-partea-i.html
v Jean Chaumely et Denis Huisman, Les relations publiques, Ed. Presses Universitaires de France 1962
v Bernard Dagenais, Profesia de relaţionist, Ed. Polirom 2002
v Doug Newsom,Alan Scott şi Judy VanSlyke Turk, This is PR ! The realities of public relations, Ed. Wadsworth Publishing Company 1992




[1] op. cit. NEWSOM, SCOTT, TURK
[2] op. cit. NEWSOM, SCOTT, TURK
[3] op. cit. NEWSOM, SCOTT, TURK
[4] Societatea Americana de Relati Publice
[5] TYE 1998
[6] Doug NEWSOM,Alan SCOTT şi KRUCKEBERG, 2000, p 83
[7] op. cit. BATES
[8] Constantin LOUGOVOY si Denis HUISMAN, 1981
[9] apud. BATES