Funcţii și roluri ale mass media

Presa răspunde unor nevoi şi aspiraţii, clare sau difuze, ale indivizilor şi colectivi­tăţilor – fiind modelată astfel de solicitările sau de aşteptările aces­tora – simultan, ea exercită o seamă de influenţe asupra vieţii sociale, modificând acţiunile indivizilor şi grupurilor. Pornind de la aceste constatări, jurnaliştii, oamenii politici, legiuitorii, filosofii, psihologii şi sociologii au căutat să vadă ce loc ocupă mass­‑media în viaţa socială, ce legături se ţes între ele şi diferitele instituţii, grupuri sau persoane, ce putere au aceste interacţiuni şi ce importanţă are presa în procesele de transformare a structurilor econo­mice, sociale, politice ori culturale.

Relaţia dintre mass‑media şi societate se poate pune în termeni de conse­cinţe globale (funcţiile presei), de influenţe precise (efectele presei) sau de misiuni gene­rale atribuite acestor sisteme (rolurile presei). În limbajul uzual şi chiar în unele lucrări de specialitate, termenul „funcţie” cumulează frecvent cele trei posibilităţi enumerate mai sus. Aşa cum observa Denis McQuail (1987, p. 69), această noţiune poate fi folosită cu sensul de „scop, de consecinţă ori de cerinţă sau aşteptare, şi poate căpăta şi alte înţelesuri”; în sfera comunicării de masă, spre exemplu, „sintag­ma «funcţia de informare a presei» se poate referi la trei lucruri foarte diferite: acela că presa încearcă să informeze oamenii (scop), acela că oamenii află ceva din presă (consecinţă) sau acela că presa poate să informeze oamenii (rezultat sau aşteptare)”.

Astfel, expresia „funcţia de informare a presei” poate fi tradusă prin trei sintagme diferite:
a) drept urmare a activităţii presei, publicul este informat – funcţie;
b) presa are misiunea de a informa publicul – rol;
c) prin informaţiile pe care le distribuie, presa influenţează gândirea şi compor­tamentul publicului – efect.

În primul caz, faptul că „presa ne informează” apare ca o consecinţă a existenţei sistemului mass‑media. Această consecinţă derivă din funcţionarea globală a mass‑media (nu numai a unui segment al lor) şi nu este legată în mod direct de o intenţie (declarativ asumată şi precis direcţionată): putem găsi informaţii chiar şi în acele mesaje care nu au ca scop principal informarea, cum ar fi filmele de diver­tisment, concursurile TV, programele de varietăţi, integramele, clipurile muzi­cale etc. Este evident că presa nu ar exercita o asemenea funcţie dacă nu ar exista, ca o premisă a acesteia, o dorinţă şi o căutare de informaţii, ca expresie a unor necesităţi elementare ale omului. Astfel, răspunzând nevoii indivizilor de a controla mediul lor imediat şi deci de a şti ce se petrece în lumea în care trăiesc şi satis­făcând aceste nevoi prin produsele pe care le oferă, mass‑media generează, ca o consecinţă a activităţii lor, faptul că publicul este informat. Ansamblul fenome­nelor apărute în procesul satisfacerii unor nevoi poartă numele de funcţii. În Dicţio­narul de sociologie, funcţia este definită prin „contribuţia pe care un element o aduce la satisfacerea unei cerinţe a sistemului din care face parte, contribuind la menţinerea şi dezvoltarea acestuia” (C. Zamfir, L. Vlăsceanu, 1993, p. 262).

În al doilea caz este vorba de o cerinţă imperativă: presei i se atribuie, înainte chiar de exercitarea acţiunii sale, misiunea, rolul de a informa. Acest lucru este considerat o obligaţie a instituţiilor mass‑media, ceva ce trebuie realizat, indife­rent de obstacolele sau de conjuncturile concrete în care presa lucrează. În jurul concepţiilor referitoare la rolul pe care presa trebuie să‑l joace s‑au construit patru mari „teorii” (modele) ce au organizat, într‑o paradigmă generală, numeroasele sarcini atribuite de‑a lungul istoriei siste­melor de comunicare de masă: modelul autoritarist (bazat pe misiunea de susţinere a structurilor de putere existente), modelul totalitarist (bazat pe misiunea de mobilizare a maselor pentru îndeplinirea proiectelor puterii), modelul liberal (bazat pe misiunea de a facilita accesul publi­cului la informaţii şi divertisment) şi modelul serviciului public (bazat pe misiunea de a realiza educaţia civică şi informarea corectă).
În cel de‑al treilea caz, faptul că activitatea presei are ca rezultat informarea indivizilor apare ca un produs imediat al funcţionării unui segment al mass­‑media. Aceasta înseamnă că ne confruntăm cu acţiunea unui ziar, canal, program, mesaj care‑i influenţează într‑un anumit fel pe o parte din cei care intră în contact cu el. Acest tip de acţiune concretă a mass‑media poartă numele de efect. Analiza efectelor a consumat, timp de peste 50 de ani, aproape întreaga energie a cercetătorilor din domeniul comunicării de masă: ei au stabilit că efectele presei pot atinge nivelul cunoştinţelor, emoţiilor, atitudinilor sau comportamentului individual; că ele vizează persoana, grupul, instituţiile sociale, întreaga societate sau cultura unui segment al acesteia; că pot fi intenţionate şi non‑intenţionate; că acţionează pe termen scurt sau pe termen lung etc. (vezi D. McQuail, 1987, pp. 256‑260). Efectele nu răspund în chip necesar unor nevoi generale ale indivizilor şi colectivi­tăţilor şi nici nu se „justifică” prin contribuţii specifice la menţinerea ori la dezvol­tarea sistemelor sociale. Din contră, o seamă de efecte ale mass‑media au condus la fenomene nefuncţionale: astfel, unele cercetări arată că, în urma expunerii tinerilor la programe TV ori la filme excesiv de violente, poate creşte tendinţa acestora spre un comportament agresiv şi asocial; la fel, unele studii susţin că audienţele pot fi manipulate prin difuzarea, la scurt timp înaintea alegerilor, a unor informaţii privind viaţa privată a unui candidat etc.

Prezentarea de mai sus relevă faptul că între rol (misiune, derivată dintr‑un pro­iect global, la limită dintr‑o filosofie social‑politică), funcţie (consecinţă, conturată în urma corelării dintre nevoile societăţii şi oferta mass‑media) şi efect (formă de influenţare, datorată unei acţiuni determinate a mass‑media), distanţa conceptuală este mai mult decât evidentă. Deoarece menţinerea ambiguităţii şi folosirea inadecvată a acestor termeni poate genera confuzii şi interpretări hibride, ar fi de dorit ca măcar acele persoane care se consideră specialişti mass‑media să utilizeze noţiunile de faţă cu precauţie şi cu respect pentru semnificaţia lor exactă.